Reseña de Libro - Georgia Blidar

Hamlet

Continuamos revisando la lista de los 10 libros recomendados de la literatura clásica que deberías conocer. Ahora con uno de los libros William Shakespeare conocido como Hamlet.

La trágica historia de Hamlet, el principe de Dinamarca, o corto: Hamlet, fue escrita en cinco actos por William Shakespeare entre los años 1599 y 1601 con el título original The tragicall historie of Hamlet, prince of Denmark. Shakespeare fue escritor, dramaturgo ingles, nacido en Stratford-upon-Avon en abril de 1564.

No se conoce mucho sobre su infancia y no existe una descipcion escrita sobre como se veía. Sus obras de teatro y sonetos fueron traducidos en casi todos los idiomas del mundo. Se cree, gracias a la semejanza del nombre, que Hamlet fue escrita después de la muerte de Hamnet, de 11 años de edad, uno de los gemelos de W. Shakespeare y de su esposa Anne Hathaway. Se encuentran numerosas leyendas parecida a esta historia de Hamlet, con el tema del heroe loco (hero as fool), puede que el autor se haya inspirado en ellas.

Todos conocemos la frase filosófica a veces adaptada. ¿Ser o no ser? Esa es la cuestión (To be or not to be, that is the question) ella proviene de esta tragedia. Es una pregunta planteada por el protagonista, Hamlet. Otra expresión muy famosa que pertenece al mismo autor y personaje es el resto es silencio (the rest is silence).

Hamlet, príncipe de Dinamarca, el hijo del rey Hamlet, recién difunto, el sobrino del rey Claudius, el hermano de su padre, el actual marido de su madre, la reina Gertrude. Una noche, el fantasma del rey Hamlet aparece y le dice al príncipe que su tío lo asesinó para quedarse con el trono y que tiene que vengarle. Desde entonces el comportamiento del príncipe es distinto buscando vengar a su padre.

Hamlet llega a contratar actores para una obra de teatro donde el rey es envenenado por su rival y cuando su tío Claudius sale del cuarto después de ver la obra, para el príncipe es la confirmación de lo que dijo el fantasma de su padre. Mata a Polonius, el padre de Ophelia pensando que es su tío y su padrastro, no sabía que era él porque estaba escondido por una cortina para escuchar las conversaciones de los dos enamorados.

La manera de escribir de Shakespeare, su estilo es dulce a pesar de que mucho se pierde por la traducción. Basta con leer unas cuantas líneas en ingles para ver como el autor usa las figuras de estilo de manera única. Todas las obras de teatro y sus sonetos son cortos, Hamlet siendo la más larga, con 192 páginas.

Recomiendo este libro por el estilo del autor y por su moraleja: el deseo de venganza trae solo desgracias.

Para adquirir este libro puedes hacer click en la imagen

En Rumano

Recomandare de carte

Tragica poveste a lui Hamlet, prințul Danemarcei, scrisă în cinci acte de către William Shakespeare, undeva între 1599 și 1601, cu titlul original în engleză The tragicall historie of Hamlet, prince of Denmark. Shakespeare a fost un scriitor, dramaturg englez născut la Stratford-upon-Avon în aprilie 1564.

Nu se cunoaște mult despre copilăria lui și nici nu există o descriere scrisă despre cum arăta. Piesele de teatru și sonetele scrise de el au fost traduse în aproape toate limbile vorbite. Se crede, datorită asemănării numelui, că Hamlet a fost scrisă după moartea lui Hamnet, în vârstă de 11 ani, unul dintre gemenii lui W. Shakespeare și a soției sale Anne Hathaway. Se găsesc numeroase legende asemănătoare cu această poveste al lui Hamlet, cu tema eroului nebun (hero as fool), se poate ca autorul să se fi inspirat din ele.

Cu toții cunoaștem fraza filozofică, uneori adaptată: A fi sau a nu fii? Aceasta e întrebarea,(To be or not to be, that is the question) ea provine din această tragedie. E o întrebare pusă de protagonistul Hamlet. O altă expresie foarte faimoasă care aparține aceluiași autor și personaj este: restul e tăcere (the rest is silence).

Hamlet, prinț al Danemarcei, fiul regelui Hamlet, recent decedat, nepotul regelui Claudius, fratele tatălui lui, actualul soț al mamei lui, regina Gertrude. Într-o noapte fantoma regelui Hamlet apare și-i spune prințului că unchiul lui l-a omorât ca să pună mână pe tron și că trebuie să îl răzbune. De atunci comportamentul prințului este diferit căutând să-și răzbune tatăl.

Hamlet angajează actori pentru o piesă de teatru unde regele e otrăvit de rivalul său iar faptul că unchiul lui iese din încăpere după vizionarea piesei de teatru, pentru prinț e o confirmare a ceea ce-i spusese fantoma tatălui. Îl omoară pe Polonius, tatăl Opheliei, crezând că e unchiul lui și tatăl lui vitreg. Nu știa că e el deoarece se ascundea după o perdea ca să asculte conversația celor doi îndrăgostiți.

Felul de a scrie al lui Shakespeare e dulce chiar dacă mult se pierde prin traducere. E de ajuns să citești câteva rânduri în engleză ca să realizezi că felul în care autorul se folosește de figurile de stil e unic. Toate piesele de teatru și sonetele lui sunt scurte, Hamlet fiind cea mai lungă, cu 192 de pagini.

Recomand această carte pentru stilul autorului și pentru învățătura ei: dorința de răzbunare aduce doar nenorociri.

El Cristiano con toda la armadura

El libro que te recomendaré hoy es un libro escrito por un puritano el siglo XVII. Es extenso pero ha sido recomendado por grandes hombres del pasado y del presente. Fue escrito en inglés y fue traducido al Español el año 2011.

Recomendación del libro

Este libro escrito por el puritano William Gurnall, fue publicado en tres volúmenes, en 1655, 1658 y 1662. Tiene como título original The Christian in Complete Armour. El texto está basado en los versículos de Efesios 6:13-17. El autor analiza profundamente cada parte de la armadura con la cual debe estar vestido el cristiano, así como dice la Biblia, para que podáis resistir en el día malo, y habiendo acabado todo estar firmes.¹

Sobre este libro, Charles Spurgeon declaró que no tiene igual y que cada línea está llena de sabiduría.²

Sobre el autor

Sobre Gurnall se sabe muy poco, pero este libro es prueba de su amor por Dios y su Palabra. De lo poco que se sabe es que nació en el año 1616, en la ciudad Lynn, Inglaterra. Fue un excelente estudiante. Como puritano, buscaba servir a Dios de una manera pura, como dice la Biblia, sin agregar o añadir nada. Los puritanos sostenían que el hombre tiene que ser reformado por la gracia del Señor. Consideraban que la persona alcanzada por la gracia de Dios y su perdón, debe mostrar su reconocimiento viviendo una vida humilde y piadosa.

El conocimiento de la Palabra de Dios es primordial

Cualquier cristiano, así como necesita de alimento para el cuerpo, necesita también alimento para su alma. Así como sostiene el autor, el conocimiento de la Palabra de Dios es primordial, no podemos ser cristianos listos para el día malo, para la lucha, si no estamos llenos de la Palabra de Dios. Esto se sostiene a lo largo del libro, dado que está escrito basándose en un texto bíblico. El hecho de que el autor pudo sacar tanto texto de unos cuantos versículos, nos demuestra que era un excelente teólogo, que estudiaba sin cesar la Palabra de Dios y la amaba.

Después de que se nos dice por qué tenemos que estar listos, con la armadura completa y se analiza el carácter de la guerra espiritual, luego hace la radiografía de cada una de las partes de la armadura: la verdad, la coraza de la justicia, el apresto del evangelio de la paz, el escudo de la fe, el yelmo de la salvación, la espada del Espíritu. En cada una de las partes con mucha paciencia, el autor analiza y explica con sabiduría.

El escenario de esta guerra es la misma alma del hombre. No hay neutrales en esta guerra. Todo el mundo está implicado en la lucha, ya sea por Dios contra Satanás o por Satanás contra Dios.³

Gurnall empieza con el título, Llamada a las armas, cualquier cristiano, como buen soldado, no puede ir a la guerra sin armas. Si eres un soldado serio, no coquetees con ninguno de tus deseos inferiores a Cristo y el Cielo.⁴

Lo que se repite en el transcurso del libro es la necesidad y la obligación de los cristianos de conocer la Palabra de Dios, así podremos saber cual es la armadura que necesitamos para esta guerra espiritual, y vistiéndonos con ella, saber que significa y cual es el rol de cada parte, para poder luchar vestidos, preparados para la lucha, hasta el final.

¿Qué opinas de aquel que sale a la batalla con yelmo de bronce, espada de palo y escudo de papel? Darás por sentado que no puede hacer nada al enemigo… sino matarlo de risa.⁵
La cumbre de la fe es creer lo que parece más improbable; y es amor supremo soportar pacientemente el dolor, por amor a Cristo. En esto negamos el razonamiento carnal que disputa contra el poder y la fuerza de Dios.⁶

El Cristiano con toda la armadura - William Gurnall — Para adquirir el libro has clic en la imagen

¹Biblia, Efesios 6:13, RVR 1960.

²El cristiano con toda la armadura de Dios, W. Gurnall, página 5.

³El cristiano con toda la armadura de Dios, W. Gurnall, página 39.

⁴El cristiano con toda la armadura de Dios, W. Gurnall, página 46.

⁵El cristiano con toda la armadura de Dios, W. Gurnall, página 758.

⁶El cristiano con toda la armadura de Dios, W. Gurnall, página 860.

En Rumano

Recomandare de carte

Această carte scrisă de puritanul William Gurnall, a fost publicată în trei volume, în 1655, 1658 și 1662. Are ca titlu original The Christian in Complete Armour. Textul este bazat pe versiculele din Efeseni 6:13-17. Autorul analizează profund fiecare parte a amurii cu care trebuie să fie îmbrăcat orice creștin, după cum spune Biblia, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul.¹

Despre această carte, Charles Spurgeon a declarat că nu are egal și e foarte valoroasă, fiecare linie e plină de înțelepciune.²

Despre William Gurnall nu se știe foarte multe, această carte este dovada dragostei lui pentru Dumnezeu și Cuvântul lui. Din puținul care se știe este că s-a născut în anul 1616, în orașul Lynn, Anglia. A fost un excelent student. Ca puritan, căuta să-l servească pe Dumnezeu într-un mod pur, așa cum spune Biblia, fără să adauge sau să scoată nimic. Puritanii susțineau că omul trebuie reformat de harul lui Dumnezeu. Considerau că persoana căruia Dumnezeu îi arată milă, și-i dă iertare, trebuie să-și arate recunoștința prin trăirea unei vieți modeste și umile.

Orice creștin, așa cum are nevoie de hrană pentru corp, așa are nevoie de hrană pentru suflet. Cum susține autorul, cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu e primordială, nu putem fii creștini gata pentru ziua cea rea, pentru luptă, dacă nu suntem plini de Cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru este susținut pe tot parcursul cărții, dat fiind că această carte a fost scrisă pe baza unui text biblic. Faptul că autorul a putut să scoată atâta text și doctrină sănătoasă din câteva versicole ne arată că a fost un teolog excelent care studia neobosit Biblia, și iubea Cuvântul lui Dumnezeu.

După ce Gurnall ne spune de ce trebuie să fim gata, cu armura completă, și ne vorbește despre caracterul războiului spiritual apoi analizează profund fiecare parte a armurii: adevărul, platoșa neprihănirii, râvna Evangheliei păcii, scutul credinței, coiful mântuirii. La fiecare parte se oprește cu răbdare și dă explicații pline de înțelepciune cerească.

Scenariul acestui război este chiar sufletul omului. No există neutralitate în războiul acesta. Toată lumea este implicată în această luptă, ori pentru Dumnezeu împotriva lui Satana, ori pentru Satana împotriva lui Dumnezeu.³

Gurnall începe cu titlul, Chemarea armelor, orice creștin, ca un bun soldat nu poate merge fără arme la război. Dacă ești un soldat serios, nu cocheta cu niciuna dintre dorințele inferioare lui Hristos și cerului.⁴

Ceea ce se repetă pe parcursul cărții este necesitatea și obligativitatea creștinului de a cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu, așa vom putea știi care este armura de care avem nevoie pentru acest război spiritual și îmbrăcându-ne cu ea, să știm ce semnifică fiecare, care este rolul fiecărei părți, să putem lupta îmbrăcați și pregătiți pentru luptă, până la capăt.

Ce părere ai despre acela care iese la bătălie cu cască de bronz, spadă de lemn și scut de hârtie? Vei fii sigur că nu va putea face nimic dușmanului… doar să-l omoare de râs.⁵

Culminarea credinței este a crede ceea ce pare mai puțin probabil; și e dragoste supremă să poți suporta cu răbdare durerea, din dragoste pentru Hristos. Cu aceasta negăm rațiunea carnală care e în conflict împotriva puterii și forței lui Dumnezeu.⁶

¹Biblia, Efeseni 6:13, VDC.

²El cristiano con toda la armadura de Dios, W. Gurnall, pagina 5, traducere proprie.

³El cristiano con toda la armadura de Dios, W. Gurnall, traducere proprie, pagina 39.

⁴El cristiano con toda la armadura de Dios, W. Gurnall, traducere proprie, pagina 46.

⁵El cristiano con toda la armadura de Dios, W. Gurnall, traducere proprie, pagina 758.

⁶El cristiano con toda la armadura de Dios, W. Gurnall, traducere proprie, pagina 860.

Rebecca

Comenzaremos una nueva serie Recomendaciones de libros. En esta serie, nos enfocaremos en algunos libros que se han vuelto películas o series. Hoy nos centraremos en el Libro Rebecca.

Este libro gótico, publicado en el año 1938, escrito por la británica Daphne du Maurier, es con seguridad una lectura atípica. La autora parece que se hubiese inspirado en Cumbres borrascosas, aunque la narración es bastante distinta, los personajes y el lenguaje también, y algunos otros detalles que hacen de este libro una idea original y fantástica.

Este libro trata sobre un lugar aparte: Manderley, y una mujer aparte: Rebecca. El lugar y la mujer están estrechamente atados como nos confiesa la autora a medida que avanzamos leyendo.

Daphne du Maurier logró una ficción perfecta desde mi punto de vista. Novela llena de misterio, pero sin llegar a ser mórbida, con un lugar romantico, sin que la historia sea romántica, sino de un realismo chocante.

La narración empieza con: “Anoche soñé que había vuelto a Manderley”. Se nos habla a través de una mujer de unos 20 años sobre la cual no se nos dice muchas cosas, solo a través de los otros personajes tenemos algunas descripciones bastante cortas. Este personaje atípico se pierde en el hilo narrativo y la autora nunca desvela su nombre, solo la llama la señora de Winter después de casarse con el soltero rico y aristócrata Maxim de Winter. Entre ella y Maxim hay una diferencia de 20 años, y esto se nota en la forma como ven la vida: ella es poética, romántica, idealista, él es maduro, serio, llega hasta a parecer cruel por su realismo. Ella y él se encuentran en un hotel de Monte Carlo donde el personaje narrador acompaña a la señora Van Hopper, este era su trabajo. Allí, la inoportuna señora Van Hopper obliga prácticamente al señor de Winter a sentarse en la misma mesa con ella y su acompañante, pero lo único bueno que sale de aquello es que él y ella se conocen.

A medida que la narración avanza, el personaje anónimo pasa mucho tiempo con de Winter. Los dos hacen paseos largos juntos, ella se ilusiona y su manera ingenua de ser parece representar la razón por la cual él se interesa en ella, pero por más que intenta adentrarse en sus pensamientos, no las puede descifrar, para ella él es un total misterio y sus reacciones la hacen sentir desgraciada muchas veces. Desea tener más experiencia, más mundo. En un momento ella le pregunta directamente: “Quisiera, dije violentamente, recordando aún su risa y arrojando la discreción al viento, quisiera tener treinta y seis años y estar vestida de seda negra, con collar de perlas…Quisiera saber por qué me invita un día y otro día a salir en coche. Claro que lo hace porque me tiene lastima; ¿pero por qué me ha escogido a mí para sus buenas obras?” A lo cual él responde: “La invitó porque no va usted vestida de seda negra, ni tiene un collar de perlas, ni treinta y seis años.” (Rebeca, Daphne du Maurier, página 46.)

Hasta la petición de matrimonio es muy realista, diciéndole sin rodeos, cuáles serán sus responsabilidades y que si recibe ser su esposa su vida no cambiará tanto, solo que en lugar de acompañar a la señora Van Hopper, lo acompañará a él. Esta petición, teniendo en cuenta que no hubo una declaración de amor por medio, la sorprende en un modo desagradable, cortante. Pero cuando él le dice que se creía amado por ella, le responde ella muy directo, de nuevo: “Y te quiero, dije. Te quiero con toda mi alma. No sabes lo desgraciada que he sido; me he pasado toda la noche llorando, porque creía que no iba a verte más. Me acuerdo que cuando dije esto se echó a reír y me alargó la mano a través de la mesa. ¡Bendita seas! dijo. Un día, cuando hayas llegado a esa maravillosa edad de los treinta y cinco años que quisieras tener, te recordaré este momento y lo que acabas de decir. Y te parecerá imposible. ¡Qué lástima que tengas que crecer! (Rebeca, Daphne du Maurier, página 66.) Con esta respuesta, Maxim prueba ser más romántico, hablándole directo qué usando metáforas, diciendo prácticamente que le ofrece un compromiso duradero, que estará con ella cuando cumpla treinta y tantos años.

La narración cambia después de que ellos se casan, porque se van a vivir a Manderley, un lugar espléndido, lujoso, misterioso. Allí, la nueva señora de Winter procura enterarse de quién fue esa hermosa Rebeca, otro misterio de la vida de su nuevo esposo y allí también conoce a la señora Danvers, la nana de Rebeca.

Este libro ofrece un tiempo en el cual no quieres dejar el libro de las manos, mejor que una película, hasta mejor que la propia versión cinematográfica de esta misma historia. Rebeca es una novela especial para los amantes de ficción de misterio y gótico, donde tenemos una historia de amor aunque no se parece a una historia de amor. La descripción del lugar de la acción (Manderley) es tan real, lleno de vida propia y deseable que te transporta allí, y la manera de escribir de la autora británica te atrapa desde las primeras palabras.

Puedes adquirir el libro haciendo clic en la siguiente imagen.

Para adquirir el libro haz clic en la imagen.

Esta novela ha tenido dos adaptaciones cinematográficas. Una de ellas rodada en 1940 y en 2020.

Versión en Rumano

Recomandare de carte

Acest roman gotic, publicat în anul 1938, scris de autoarea britanică Daphne du Maurier, este cu siguranță o lectură atipică. Daphne du Maurier pare că se inspirase în La răscruce de vânturi, dar totuși narațiunea e foarte diferită, limbajul și personajele la fel, în plus câteva detalii care fac această carte o idee originală, fantastică. Pot spune că această carte, pe care am citit-o în urmă cu câteva luni, a fost una dintre puținele cărți de ficțiune care m-a impresionat în ultima vreme.

În această carte este vorba despre un loc anume: Manderley și despre o femeie anume: Rebecca. Cele două sunt strâns legate, după cum dezvăluie autoarea pe parcursul lecturii.

Daphne du Maurier a reușit o ficțiune perfectă din punctul meu de vedere. Roman plin de mister, dar totuși fără să fie morbid, cu un loc deosebit de romantic, fără ca povestea să fie romantică, de un realism izbitor.

Narațiunea începe cu fraza: „Azi-noapte am visat că m-am întors la Manderley.” Ni se vorbește printr-o femeie de vreo 20 de ani despre care nu se spun multe, doar celelalte personaje spun câte ceva despre ea, destul de vag. Acest personaj narativ atipic, se pierde printre firul narativ, iar autoarea nu-i dezvăluie numele niciodată, doar o numește doamna de Winter după ce se căsătorește cu burlacul bogat și aristocrat, Maxim de Winter. Între ea și Max de Winter e o diferență de 20 de ani, iar acest lucru e evident în modul lor de a privi viața. Ea e poetică, romantică, idealistă, el însă e matur, serios, ajunge chiar să pară crud prin realismul lui. Ea și el se întâlnesc la un hotel din Monte Carlo unde personajul narator o însoțește pe doamna Van Hopper, aceasta fiind de fapt slujba ei. Acolo, inoportuna doamnă Van Hopper, îl obligă practic pe domnul de Winter să se așeze la aceeași masă cu ea și însoțitoarea ei, dar singurul lucru bun care iese din acea întâmplare e că el și ea se cunosc.

Pe măsură ce narațiunea înaintează, personajul nostru anonim, petrece mult timp cu de Winter. Cei doi fac plimbări lungi, iar ea își face iluzii, naivitatea ei fiind ceea ce pare să cauzeze un oarecare interes pentru ea, dar oricât încearcă ea să-i pătrundă în gânduri, nu-l poate descifra, pentru ea el e un complet mister, iar reacțiile lui o face de multe ori să se simtă nenorocită pentru că nu are mai multă experiență, mai multă lume. La un moment dat îl întreabă direct: „Aș vrea, am spus violent, amintindu-mi râsul și aruncând discreția în vânt, aș vrea să am treizeci și șase de ani și să fiu îmbrăcată în mătase neagră, cu un colier de perle… aș vrea să știu de ce mă invitați zi după zi să ieșim cu mașina. Desigur că o faceți pentru că vă provoc milă; dar de ce m-ați ales tocmai pe mine pentru acest act de binefacere?” La care el îi răspunde: „Vă invit, a răspuns grav, pentru că nu sunteți îmbrăcată în mătase neagră și nu aveți un colier de perle, nici treizeci și șase de ani.¹ (Rebecca, Daphne du Maurier, pagina 46.)

Chiar și cererea în căsătorie este foarte realistă, spunându-i pe șleau care sunt atribuțiile ei, și că dacă primește să fie soția lui viața ei nu se schimba mult, doar trece din a fi însoțitoarea doamnei Van Hopper, în a fii însoțitoarea lui. Cererea aceasta, având în vedere că nu a fost nicio declarație sau dovezi de dragoste la mijloc, o surprinde într-un mod foarte tăios. Însă când acesta îi spune că a crezut că îl iubește, ea îi răspunde, foarte direct, din nou: „Te iubesc, te iubesc din toată inima. Nu știi cât de nenorocită am fost; am plâns toată noaptea pentru că am crezut că nu te voi mai vedea. Îmi amintesc că atunci când i-am spus asta, a bufnit în râs și mi-a întins mâinile peste masă. Binecuvântată să fii, a spus. Într-o zi, când vei ajunge la acea minunată vârstă de treizeci și cinci de ani pe care vrei să-i ai, îți voi aminti ceea ce tocmai mi-ai spus. Și-ți va părea imposibil. Ce păcat că trebuie să crești!” (Rebecca, Daphne du Maurier, pagina 66.)

Narațiunea se schimbă după ce cei doi se căsătoresc, deoarece se duc să trăiască la Manderley, un loc splendid, luxos și misterios. Acolo, noua doamnă de Winter, încearcă să afle cine a fost frumoasa Rebecca, un alt mister din viața noului ei soț și tot acolo o cunoaște pe doamna Danvers, dădaca Rebecăi.

Această carte oferă un timp în care nu vrei să te mai dezlipesti de aceste pagini, mai bună decât vreun film, chiar și decât propria versiune cinematografică a acestei cărți. Rebecca e un roman excepțional pentru iubitorii de ficțiune, mister și gotic, unde avem o poveste de dragoste chiar dacă nu seamănă a poveste de dragoste. Descrierea locului acțiunii (Manderley) este atât de real și plin de viață proprie, fermecat și de dorit încât ești transportat acolo, iar felul scriiturii autoarei britanice te prinde de la primele cuvinte.

Anna Karenina – Clásicos de la literatura #2

Todas las familias felices se parecen una a la otra. Cada familia infeliz, sin embargo, es infeliz a su manera. [1]
Anna Karenina

Así empieza esta obra literaria que tiene por titulo el nombre de su protagonista. Esta cita sobre la familia no es casual, pues sobre esto escribe el autor, sobre la familia de Anna, la cual desprecia, y la otra que construye sobre las ruinas de la primera. Pero esto viene con un precio.

Este es el segundo libro de la serie de 10 Clásicos de la literatura universal que deberías conocer. En la anterior reseña hablamos del libro de Victor Hugo Los Miserables y hoy revisaremos el libro Anna Karenina.

Este libro escrito por Leo Tolstoi es publicado por primera vez en formato de libro en el año 1878. Hasta entonces, el autor lo publicaba en folletos, repartido en varias partes.

Lev Nikolaievich Tolstoy nació en el año 1828 en el Imperio Ruso. Es uno de los más importantes autores del mundo. Sus libros de más notoriedad son Anna Karenina y Guerra y Paz. De sus ideas filosóficas y religiosas nació el movimiento social llamado movimiento tolstoyano.

Este libro se concentra más en los problemas internos de los personajes, construyéndoles un complejo carácter. Anna, el personaje principal es una mujer casada con el alto funcionario Alexei Karenin, con el cual tiene una vida tranquila, y tienen un hijo. Como contraste tenemos otra familia, la de Levin con Kitty, que pintan el cuadro de la nobleza rural, vida simple y armoniosa.

Contexto de la historia Anna Karenina

Anna, una esposa que desprecia a su marido, aparentemente insensible, callado y frío según lo juzga ella. Se enamora de Vronski, los dos tienen una relación aunque Anna esta casada. El silencio de su esposo a pesar de estar enterado sobre el adulterio de su mujer, llena de rabia a Anna.

Ana Karenina con su hijo por Mijaíl Vrúbel

¿Que siente cuando habla tan tranquilo? … ¿qué hombre con emociones podría aguantar vivir bajo el mismo techo con su esposa que pecó? Ella quisiera que él desee matarla, con tal de no ser tan indiferente. Este comportamiento de Alexei en vez de tranquilizarla la consume y aunque su marido nunca le dice nada, ella sola se consume, su conciencia se transforma en su verdugo. Igual que Dostoievski en El Idiota, el autor deja el personaje principal víctima de su propia consciencia, un castigo mucho peor que la cárcel. Anna hubiese querido que su esposo atente contra su vida para que sienta que recibe un castigo adecuado a su pecado, pero su tranquilidad la acusa y la hace sentirse más culpable, por eso deja a su marido e hijo y empieza a hacer su vida con su amante, el Conde Vronski. Su vida, aunque se suponía que debería de ser lo que ella deseaba, empieza a desmoronarse por sus remordimientos.

Vronski, a pesar de decir que la ama se ve sin poder frente a lo que le pasa a Anna, hasta indiferente. No tengo culpa de nada pensaba Vronki. Si quiere castigarse, tant pis pour (peor para ella, francés).

Tanto crece su culpa que empieza a preguntarse quien es ella, porque ya no se reconoce. ¿Quien es esta? Pensaba Anna, mirándose al espejo y viendo un rostro encendido, con unos ojos brillado extrañamente que la miraban con susto.

Del otro lado de la historia vemos a Levin y Kitty que construyen una vida armoniosa en su hacienda. Su vida basada en amor y fidelidad es un contraste bastante distinto con la otra familia del libro.

Conclusión de la Reseña de Anna Karenina

Esta obra literaria construye el perfil psicológico de cada personaje con todos los detalles, y nosotros los lectores podemos vivir y juzgar los personajes en base a lo que hacen o piensa.

Leo Tolstoi es sin duda un genio de la creación de los personajes reales a través de la reproducción de sus inquietudes y del mundo que los rodea. Anna Karenina, lectura recomendada, puede estar al frente de la lista de los 100 libros que hay que leer.

Si deseas adquirir el libro de Anna Karénina lo puedes haciendo click en la siguiente imagen.

[1] Todas las citas de este artículo son traducciones propias del libro en cuestión del idioma rumano.

Română

Toate familiile fericite seamănă una cu alta. Fiecare familie nefericită însă, e nefericită în felul ei.

Cu acest citat despre familie începe acest roman care drept titlu numele personajului principal. Ce-i drept despre familie este vorba aici, despre cea pe care o are Anna Karenina și pe care o disprețuiește, și cea pe care o întemeiază pe ruinele celeilalte. Dar acest lucru vine cu un preț.

Această carte, scrisă de Lev Tolstoi a fost publicată în format de carte în anul 1878. Până atunci autorul a publicat cartea în foiletoane, împărțită în mai multe părți.

Lev Nikolaievich Tolstoy, s-a născut în anul 1828 în Imperiul rus. Este unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii. Cele mai faimoase romane ale lui fiind Anna Karenina și Război și pace. Din ideilor sale filozofice și religioase s-a înființat mișcarea socială numită tolstoism.

Acest roman se concentrează mai mult pe probleme lăuntrice ale personajelor, construindu-le un caracter complex. Anna, personajul principal e o femeie căsătorită cu înaltul funcționar Alexei Karenin, alături de care duce o viață liniștită și au împreună un fiu. În contrast cu familia lor avem o alta, pe Levin și Kitty, care înfățișează nobilimea rurală, viața simplă și armonioasă.

Anna, o soție care își disprețuiește soțul, aparent insensibil, tăcut și rece. Se îndrăgostește de Vronski, cei doi au relație deși Anna e căsătorită. Tăcerea soțului ei deși știe despre adulterul ei, o umple de mânie pe Ana.

Ce simte oare când vorbește așa de liniștit?… ce om cu simțire ar putea răbda să locuiască în aceeași casă cu soția sa care a păcătuit? Ar fi vrut ca acesta să vrea să o omoare, doar să nu stea indiferent. Acest comportament al lui Alexei în loc să o liniștească are menirea să o consume, iar deși soțul ei niciodată nu-i spune nimic, ea singură se consumă, conștiința ei transformându-se în propriul călău. La fel ca Dostoievski în Idiotul, autorul lasă personajul principal victimă propriei conștiințe, care e o pedeapsă mult mai grea decât închisoarea. Anna ar fi vrut ca soțul să atenteze asupra vieții ei ca să simtă că primește o pedeapsă pe măsura păcatului ei, dar liniștea lui o acuză și o face să se simtă și mai vinovată, fapt pentru care își abandonează soțul și copilul și se duce să trăiască cu amantul ei, Contele Vronski. Viața lor, deși se presupune că ar fi trebuit să fie ceea ce și-a dorit Anna, începe încet să fie zdruncinată de mustrările ei de conștiință.

Vronski deși spune că o iubește se vede neputincios, chiar indiferent. Nu sunt vinovat cu nimic față de ea se gândi Vronski. Dacă vrea să se pedepsească , tant pis pour elle (din lb. franceză, cu atât mai rău pt. ea).

Într-atât crește vina în cunoștința ei încât începe să se întrebe la nesfârșit cine e ea, pentru că nu se mai recunoștea. Cine-i asta? Se gândi Anna, uitându-se în oglindă și văzând o față aprinsă, cu niște ochi strălucind straniu, care o priveau cu spaimă.

De cealaltă parte a poveștii îi vedem pe Levin și Kitty care își construiesc o viață armonioasă la moșia acestuia. Viața lor bazată pe dragoste și fidelitate face un contrast foarte diferit cu cealaltă familie din roman.

Cartea aceasta construiește profilul psihologic al fiecărui personaj cu toate detaliile iar noi putem să trăim și să judecăm personajele pe baza a ceea ce fac sau gândesc. Lev Tolstoi e fără îndoială un geniu al făuririi de personaje ce par reale prin reproducerea frământărilor și a lumii care le înconjoară.

Anna Karenina, lectură recomandată, poate face parte din lista celor 100 de cărți pe care trebuie să le citim.

Los miserables – Clásicos de la literatura #1

Comenzaremos la serie de los 10 Clásicos de la literatura universal que deberías conocer hablando de Los Miserables. Esta obra literaria fue escrita por el escritor francés Victor Hugo, con el título original Les Miserables.

Publicada en 1862, el libro trata problemas de la sociedad francesa. Se adentra en el mundo de la justicia, religión, política y claro, del amor.

Victor Marie Vicomte Hugo, fue un escritor muy querido en la Francia de su época, nació en Besançon, Francia, en el año 1802, el 26 de febrero. Fue miembro de la Academia Francesa y muy involucrado en la política. Por causa de que llamó al autoproclamado emperador de Francia traidor, fue exiliado en Belgica. Notre-Dame de Paris es otro libro escrito por él, igual de conocido que Los miserables y a través del cual pude recorrer esta famosa catedral, siendo famosa precisamente por “su culpa”.

Los Miserables de Victor Hugo

Recuerdo que escuchaba a menudo el nombre Jean Valjean en la escuela, o en ciertas películas. Cuando por fin me animé a leer este libro pude conocer a este personaje famoso. Su vida se resume al hurto de un pedazo de pan, acción que paga muy caro: 19 años de cárcel en total. Este personaje es un delincuente por robar un pan. Robar es malo, pero no es para tantos años de cárcel, además que nunca lo había hecho antes. Aquí el autor nos señala la injusticia, la justicia de los humanos no existe para los pobres, sin igualdad. Jean Valjean “de sufrimiento en sufrimiento llegó poco a poco a la convicción que la vida es una lucha y que en esta lucha él era el vencido”.

A Jean Valjean lo ayuda el obispo Bienvenu, y esto le cambia la vida. Jean Valjean se convierte en el Monsieur Madeleine, llega ser alcalde y pone las bases de un pequeño negocio en Montreuil-sur-Mer. Se convierte en alcalde solo después de cambiar su etiqueta: “Después que Monsieur Madeleine se convierte en el señor Madeleine, el señor Madeleine se convierte en alcalde”. Este se encuentra con la madre de Cosette y promete ayudarla.

Cosette es la hija de Fantine, vista en la necesidad de vender su cabello por su hija porque se queda sin trabajo. Fantine pagaba una suma de dinero para que su hija pueda vivir mejor que ella. Lo que no sabía era que la familia donde vivía su hija la trata muy mal, era la sirviente de ellos, una niña de solo cinco años.

Victor Hugo describe la historia de estos personajes y cambia la acción llevando al lector en el campo de batalla, en la batalla de Waterloo. Esta construcción del libro hizo más difícil aún la lectura porque tenía que concentrarme de nuevo y adentrarme en el mundo de otros personajes, de otro ambiente y locación de un capítulo a otro. Claro está que este autor construía en mi mente los eventos del campo de batalla unos años antes de lo que pasaba en el mundo presente de Jean Valjean.

Hasta aquí dejo el resumen del libro para no arriesgarme a arruinar la lectura de alguien diciendo demasiado. Pero tengo que decir que este libro esta repleto de expresiones en latín, como: Statu quo ante[1], hoc erat fatis[2], lux facta est[3], carpe diem[4], erudimini qui judicatis terram[5], etcétera.

Las traducciones del latín son las mismas dadas por el que tradujo el libro de la edición en el idioma rumano.

Así mismo el autor usa personajes de la mitología griega: Temis[6], Proteo[7], Andrómeda[8] entre otros. También cita a otros autores e introduce personas famosas del mundo: Juana de Arco, Simón Bolívar, Michelangelo Buonarroti y otros.

Los miserables es sin lugar a duda una delicia de libro que merece su éxito. El tiempo que invertí leyéndolo valió la pena. Lo recomiendo, es un libro que señala los problemas de la sociedad del tiempo de Hugo, este condenándolas y haciendo justicia.

Cierro con una cita del libro: “Dios sabe dónde encontrar las almas”.

Si deseas adquirir este libro realiza un click en la imagen.

Obtén el libro haciendo click en la imagen.

[1] El estado de antes.

[2] Así estaba escrito.

[3] Y se hizo la luz.

[4] No dejes pasar el día.

[5] Atentos ustedes que deciden la suerte de la tierra.

[6] La diosa de la justicia y la equidad.

[7] Dios del mar.

[8] Princesa de Aethiopia.

Reseña en Rumano

Mizerabilii

Această capodoperă literară a fost scrisă de scriitorul francez Victor Hugo, cu titlul original Les Miserables.

Publicată în 1862 cartea tratează probleme ale societății franceze, adâncindu-ne în lumea justiției, a religiei, a politicii și desigur a dragostei.

Victor Marie Vicomte Hugo, un scriitor foarte îndrăgit de francezii din vremea lui, s-a născut în Besançon, Franța în anul 1802, pe 26 februarie. A fost membru a Academiei Franceze și foarte implicat în politică. Din cauză că l-a numit pe auto proclamatul împărat al Franței „trădător” a fost exilat în Belgia. Notre-Dame de Paris e o altă carte scrisă de el, la fel de cunoscută ca Mizerabilii și prin care am putut străbate acea faimoasă catedrală, fiind faimoasă tocmai „din cauza” lui.

Îmi aduc aminte că auzeam des numele de Jean Valjean ori la școală, ori în anumite filme. Când în sfârșit m-am încumetat să citesc această carte am făcut cunoștință cu acest personaj faimos. Viața lui se rezumă la furtul unei bucăți de pâine, faptă pe care o plătește foarte scump : cu 19 ani de închisoare. Deci acest personaj e un tâlhar pentru că a furat o pâine. A fura e rău, dar pedeapsa nu e de 19 ani, personajul fiind și fără antecedente. Aici autorul ne semnalează nedreptatea, justiția oamenilor nu care nu există pentru cei săraci, fără egalitate. Jean Valjean „din suferință în suferință, ajunsese puțin câte puțin la convingerea că viața e o luptă și că în această luptă el era cel învins.”

Pe Jean Valjean îl ajută episcopul Bienvenu, iar aceasta îi schimbă viața. Jean Valjean devine moș Madeleine și începe o mică afacere care prosperă în Montreuil-sur-Mer. Acesta după devine primar și așa o cunoaște pe mama Cosettei. Îi promite acesteia că o va ajuta pe fiica ei. Dar devine primar doar după ce i se schimbă eticheta, cum spune autorul: După ce moș Madeleine devenise domnul Madeleine, domnul Madeleine devenise domnul primar.

Cosette este fiica Fantinei, nevoită să-și vândă părul pentru fetița ei deoarece a rămas fără slujbă. Fantine plătea în fiecare lună o sumă de bani pentru ca fetița ei Cosette să trăiască mai bine decât ea. Ceea ce nu știa ea, e că familia la care locuia fetița o trata foarte urât, era servitoarea lor de numai cinci anișori.

Victor Hugo descrie povestea acestor personaje și schimbă acțiunea ducând cititorul pe front, în bătălia de la Waterloo. Această construcție a cărții a făcut și mai dificilă lectura deoarece trebuia să îmi setez mintea și să mă adâncesc în lumea altor personaje, altui ambient și locație de la un capitol la altul. Desigur acest autor e indiscutabil, îmi zugrăvea în mintea-mi ce se întâmpla pe front câțiva ani înainte a ceea ce se întâmpla în lumea prezentă a lui Jean Valjean.

Până aici las rezumatul cărții ca să nu risc să stric lectura cuiva spunând prea multe. Dar trebuie să spun că această carte e înțesată cu expresii în latină. Expresii ca: Statu quo ante[1], hoc erat fatis[2], lux facta est[3], carpe diem[4], erudimini qui judicatis terram[5] etc. Traducerile din latină sunt chiar cele date de cel sau cea care a tradus cartea din ediția respectivă în limba română.

De asemenea autorul folosește personaje din mitologia greacă: Themis[6], Proteu[7], Andromeda[8] printre altele. Totodată citează alți autori și introduce persoane faimoase ale lumii, cum ar fi: Ioana d’Arc, Simón Bolivar, Michelangelo Buonarroti și alții.

Mizerabilii fără îndoială e o delicatesă de carte care-și merită succesul. Citirea acestei cărți a meritat timpul investit, înapoindu-mi cunoștințe. O recomand cu cel mai mare drag, e o carte care semnalează problemele societății din timpul lui Hugo, acesta condamnându-le și făcând dreptate.

Închei cu un citat din carte: „Din fericire Dumnezeu știe unde să găsească sufletele.”

[1] Starea de dinainte.

[2] Așa a fost scris.

[3] Și se făcu lumină.

[4] Nu lăsa să treacă ziua.

[5] Luați aminte, voi care hotărâți soarta pământului.

[6] Zeița dreptății.

[7] Bătrânul mării.

[8] Prințesă din Aethiopia.