Blog

Continuamos revisando la lista de los 10 libros recomendados de la literatura clásica que deberías conocer. Ahora con el libro de El Conde de Montecristo.

“La muerte es una amiga que nos mece tan tierna como una nana o una enemiga que nos arranca con violencia nuestra alma del cuerpo”.

Alexandre Dumas

Este libro fue escrito por el escritor francés Alexandre Dumas, publicado en el año 1844, con el título original Le Comte de Montecristo. Alexandre Dumas (Dumas Davy de la Pailleterie), conocido también como Alexandre Dumas (père) el padre, es el autor francés más popular del mundo gracias a sus novelas históricas y de aventuras. Él es el autor del famoso libro Los tres mosqueteros, una novela histórica de aventuras que es ambientada en Francia bajo el gobierno de Ana de Austria.

            La novela El Conde de Montecristo trata básicamente sobre la venganza. En plena juventud, enamorado y a punto de casarse con su hermosa Mercedes, Edmundo Dantes es un hombre feliz y realizado en plan profesional y personal. Todo cambia, sin embargo, cuando por envidia y maldad un compañero de trabajo, Danglars, junto con un pretendiente de Mercedes, lo denuncian como informador de Napoleón Bonaparte. Danglars fábrica la carta por la cual es acusado nuestro protagonista. Tras esta denuncia es arrestado y encerrado en el Catillo de If (Chateau D’If) donde se queda por 14 años. Allí Edmundo planea con cuidado y paciencia su venganza contra los que le destrozaron de un modo tan cruel la vida.

            En esa cárcel, Edmundo se convierte en un ser sin nombre, lo llaman el número 34 (el preso con el número 34). Pero no todo es tan malo, en la cárcel conoce al abate Faria, el recluso número 27, cuya presencia hace que su vida sea un poco más dulce y le da la esperanza de poder recobrar su libertad si logra salir de la cárcel. Faria le enseña todo lo que sabe y le releva el secreto del tesoro, escondido en la isla Montecristo. Sobre Edmundo, el abate Faria dice: “Dios te mandó, para consolar al hombre que no podía ser padre y al detenido que no podía ser libre.” Entre ellos dos se da un lazo de padre e hijo, dándose el uno al otro valor y esperanza.

            Este libro esta escrito con el estilo especifico de Dumas, simple e inteligente, una escritura que te atrapa desde el primer párrafo. En cada suceso, el autor logra sorprender y mantener al lector atento. Esta historia de Edmundo, aunque es sobre el deseo de venganza, el escritor transmite que con paciencia, inteligencia y esperanza, todos los planes pueden cumplirse. Gracias al estilo de escritura, los libros de Dumas pueden ser recomendados con confianza a los niños.

            “Espera y confía”. Así se cierra esta famosa novela, y sobre esto trata su desarrollo.

Si deseas adquirir este libro puedes hacer clic en la siguiente imágen.

Română

Contele de Monte-Cristo

            „Moartea este o prietenă care ne leagănă la fel de blând ca o doică sau un dușman care ne smulge cu violență sufletul de corp”.

Acest roman a fost scris de către autorul francez Alexandre Dumas, publicat în anul 1844, având ca titlu original Le Comte de Monte-Cristo. Alexandre Dumas (Dumas Davy de la Pailleterie), cunoscut și ca Alexandre Dumas (père) tatăl, este cel mai popular autor francez din lume făcându-se îndrăgit prin romanele sale istorice și de aventuri. El este autorul faimosului roman Cei trei mușchetari, un roman istoric de aventuri care este plasat în Franța din timpul reginei Ana de Austria.

            Romanul Contele de Monte-Cristo este despre răzbunare. În plină floare a vieții, îndrăgostit și pe punctul de a se căsători cu frumoasa lui Mercedes, Edmond Dantès e un om fericit și împlinit atât pe plan profesional cât și pe plan personal. Totul se schimbă însă când din invidie și răutate un coleg de pe vasul pe care lucrează el, Danglars împreună cu un alt pretendent a Mercedesei  îl denunță ca informator al lui Napoleon Bonaparte, Danglars fabricând scrisoarea prin care este acuzat protagonistul nostru. În urma acestui denunț e arestat și închis la Chateau (Castelul) D’If unde stă închis timp de 14 ani. Acolo, Edmund își plănuiește cu grijă și răbdare răzbunarea împotriva celor ce i-au distrus într-un mod atât de crud viața.

Aici în închisoare, nu mai are nici nume, în acei ani, Edmond va fi numit numărul 34. Dar nu totul e rău, în închisoarea îl cunoaște pe abatele Faria, deținutul cu numărul 27, datorită căruia viața lui s-ar putea să fie puțin mai dulce dacă reușește să evadeze din închisoare. Acest abate îl învață tot ce știe și îi destăinuie secretul comorii familiei Spada ascunsă pe insula Monte-Cristo. Despre Edmond, abatele Faria spune: „Dumnezeu mi te-a trimis, ca să-l aline, totodată și pe omul care nu putea fi tată și pe deținutul care nu putea fi liber.” Între cei doi se formează o legătură de tată și fiu, unul altuia dându-și curaj și speranță.

Această carte e scrisă în stilul specific al lui Dumas, simplu și inteligent, o scriitură care te „prinde” de la primul paragraf. La fiecare întâmplare autorul reușește să surprindă și să mențină cititorul atent. Această poveste al lui Edmund, deși e despre dorința de răzbunare, autorul transmite că prin răbdare, inteligență și speranță toate planurile au mari șanse de reușită. Datorită stilului de scriitură, cărțile lui Dumas pot fi recomandate cu încredere chiar și copiilor.

„Așteaptă și nădăjduiește”. Cu această frază se încheie acest faimos roman care-i cuprinde esența.

Recomendación de libro

            Dentro de la lista de los 10 libros recomendados en la literatura clásica es imposible dejar fuera El libro Grandes esperanzas, Great expectations en original, fue escrito por Charles Dickens, publicado entre los años 1860-1861.

Sobre el autor           

Charles John Huffam Dickens, nació en Landport, Reino Unido, en el año 1812, es considerado el mejor novelista de la época victoriana. Existe el termino dickensiano que se refiere a los escritos de Dickens, por ejemplo, las condiciones sociales malas.

Reseña del libro Grandes Esperanzas

            Grandes esperanzas es un libro que entra en la categoría de bildungsroman porque se narra la historia de la madurez de Pirrip Philip (Pip).

            El niño Pip se nos presenta como un niño huérfano, pobre, criado por su hermana mayor, una mala mujer y por su marido, Joe Gargery, un herrador con más corazón que su esposa. Pip es un niño sensible, pero como cualquier otro niño, no tiene muchas preocupaciones y su vida se va sin amor materno, recibiendo solo de parte de Joe un cierto cariño. En algún momento su rutina cambia, recibiendo de parte de un familiar de Joe la petición de hacerle compañía a su hija adoptiva Estella.

Pip empieza a visitar Satis House, la residencia de la señora Havisham. Este personaje raro, vestida con un vestido de novia amarillento, en su casa poco cuidada parece que el tiempo paró. Claro, a través de las descripciones del autor, entiendo que esta casa fue hermosa alguna vez, lujosa. Pero aquellas cosas vieron el atardecer cuando esa mujer fue plantada frente al altar. Pip, a pesar del aspecto de la señora y su casa, encuentra allí una amiga, a Estella y las visitas empiezan a gustarle, es una interrupción feliz en su rutina. Para él esa casa es su primer encuentro con “la buena vida”.

            Más tarde él recibe una herencia que cree ser de parte de la señora Havisham. Con esta fortuna, nuestro Pip, un poco más grande ahora, se va a Londres “para que se crie como un gentleman, como un joven con grandes expectativas.”

            En el desenlace del libro, Dickens nos relata la madurez del personaje principal. El busca su camino en la vida y distintos errores lo llevan a otro rumbo empujándolo a madurar. El autor describe con cuidado su carácter suave, su ambiente social, su sensibilidad. Sin duda Charles Dickens expresa su sensibilidad, sus sentimientos por medio de los pensamientos y monólogos de Pip.

“Me pasó a veces, en la vida (como supongo que les pasa a muchos otros) sentirme por un tiempo, como si una cortina pesada caía sobre todas las cosas que me interesaban y que encendía mi imaginación, rompiéndome de cualquier otra cosa con excepción del sufrimiento desesperante. Nunca la cortina no se cerro más pesada y oscura como en el momento en que vislumbré mi futuro, desnudo frente a mis ojos, una vez que pisé mi nuevo camino”.[1]

Charles John Huffam Dickens – Grandes Esperanzas

            La narración llega hasta la edad adulta del personaje principal donde vuelve a encontrarse con una persona querida en la misma casa en ruinas que le había parecido tan bella en otros tiempos, pero ahora la ve con ojos de adulto.

Porqué leer el libro Grandes Esperanzas

            El estilo de escritura de Dickens se parece a una sala de museo con obras de arte preciosas. Sin duda alguna un clásico será siempre un precursor para los que les sigue en la escritura y una lectura obligatoria para los lectores. Lo que más me gusta cuando leo un clásico son las descripciones que dibujan una ciudad del pasado. La arquitectura es la que da la ilusión que la historia es verídica. Cuando veo alguna foto de algunos edificios antiguos, me parece que en verdad estuve en aquellos lugares, a través de los ojos de un escritor.

Si deseas adquirir este libro realiza un click en la imagen.

[1] Las citas de este artículo son traducciones propias de la version en el idioma rumano del libro en cuestión.

Puedes encontrar más ilustraciones de la obra Grandes Esperanzas de Dickens en la web Charis.es

Reseña en Rumano

Recomandare de carte

            Romanul Marile speranțe, Great expectations în original, a fost scrisă de Charles Dickens, publicată între anii 1860-1861.

            Charles John Huffam Dickens, născut în Landport, Regatul Unit, în anul 1812, e considerat cel mai bun romancier din epoca victoriană. Există termenul dickensian care ne amintește de scrierile lui Dickens, cum ar fi condițiile sociale proaste.

            Marile speranțe este un roman care intră în categoria de bildungsroman, deoarece ni se narează maturizarea lui Pirrip Philip (Pip).

Copilul Pip ni se prezintă ca un copil orfan, sărac, crescut de sora lui mai mare, o femeie rea și de soțul ei Joe Gargery, un fierar mai inimos decât soția lui. Pip e un copil sensibil, dar desigur e doar un copil, care nu are prea multe preocupări și viața lui se desfășoară fără iubire maternă, primind doar din partea lui Joe o oarecare afecțiune. La un moment dat rutina lui se schimbă când doamna Havisham cere unei rude de-a lui Joe ca Pip să îi țină companie fiicei ei adoptive Estella. Pip începe să viziteze Satis House, reședința doamnei Havisham. Acest personaj este obscur, îmbrăcată în rochie de mireasă, în casa ei dărăpănată pare că timpul s-a oprit în loc. Desigur prin descrierile autorului acea casă a fost frumoasă cândva, luxoasă chiar. Dar acele lucruri au apus când acea femeie a fost părăsită la altar. Pip, în ciuda aspectului doamnei și casei dânsei, găsește acolo o prietenă în Estella, iar vizitele nu-i displac, întrerupând rutina lui obișnuită. Pentru el acea casă e primul contact cu lumea bună.

Mai târziu el primește o moștenire, pe care crede el, că e de la doamna Havisham. Cu această avere,  Pip al nostru, puțin mai mare acum, pleacă la Londra ”să fie crescut ca un gentleman, pe scurt, ca un tânăr cu mari speranțe”.

            Pe tot parcursul romanului, Dickens ne relatează maturizarea personajului principal. El își caută drumul în viață, și diferitele greșeli îl aduce pe altă cărare diferită împingându-l să se maturizeze. Autorul îi descrie cu grijă caracterul moale, mediul care-l înconjoară, sensibilitatea sufletească. Fără îndoială, Charles Dickens își exprimă sensibilitatea, sentimentele prin gândurile și monologurile lui Pip. ”Mi s-a întâmplat uneori, în viață (cum bănuiesc că li se întâmplă multora), să mă simt, o vreme, de parcă o cortină grea căzuse peste toate lucrurile care mă interesau și care îmi stârneau închipuirea, rupându-mă de orice altceva în afară de suferința deznădăjduită. Niciodată însă cortina nu s-a lăsat mai grea și mai întunecată ca în clipa în care mi-am întrezărit viitorul, desfășurat înaintea ochilor mei, odată ce intrasem pe noua mea cale”.

            Narațiunea ajunge până la vârsta adultă a personajului unde revede o persoană dragă în aceeași casă în ruine care i se păruse așa frumoasă când era copil, dar acum o vede cu ochi de adult.

            Stilul de scriitură a lui Dickens seamănă cu o sală de muzeu. Fără îndoială un clasic va fi mereu premergătorul celor după el, un reper pentru ceilalți scriitori și o lectură obligatorie pentru cititori. Lucrul care îmi place cel mai mult când citesc un clasic este descrierea care îmi schițează un oraș din trecut. Arhitectura e fără îndoială cea care dă veridicitate poveștilor și atunci când se întâmplă să văd vreo poză cu diferite clădiri vechi, mi se pare că într-adevăr am văzut acele locuri, prin ochii unui scriitor.