Georgia Blidar - Georgia Blidar

Don Quijote de la Mancha

Hemos finalizado con la lista de los 10 libros recomendados de la literatura clásica que deberías conocer con uno de mis favoritos, Don Quijote de la Mancha.

Recomendación de libro

Este famoso libro, que logró cumplir casi mitad de milenio de existencia, fue escrito por el español Miguel de Cervantes Saavedra. Cervantes nació en el año 1547, en Alcalá de Henares, España. Con el título original El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha, pero conocido en español como el Quijote, se publicó en dos partes, la primera en el año 1605 y la segunda diez años más tarde, con el título Segunda parte del ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha. Es considerado el libro más leído del mundo después de la Biblia.

Todos conocemos la historia de un tal Quijote, un hombre flaco y loco que luchó con los molinos, escena que aparece al principio del libro, representando la primera aventura al lado de Sancho Panza. A estos molinos nuestro caballero los da por gigantes.

Alonso Quixada “un hidalgo de los lanza astillero, adarga antigua, rocín flaco y galgo corredor”. (Don Quijote de la Mancha, Miguel de Cervantes, página 27.), de unos cincuenta años que vive con su sobrina y el ama de casa, en un lugar dentro de la región La Mancha. En la primera parte de la novela tenemos dos salidas del caballero andante don Quijote, la primera salida la hace solo, en la segunda está en la compañía de su escudero fiel Sancho Panza. La tercera salida está en la segunda parte del libro.

Alonso Quixada cambia su nombre, digno de un caballero andante, se hace llamar don Quijote de la Mancha, nombre que usa para presentarse desde ahora en adelante, olvidando su nombre verdadero y bajo el cual le conocerán los demás personajes nuevos. A nuestro personaje le gustan mucho los libros de caballería, le gustaban tanto que creía que esos personajes eran reales y como dice el autor: “Con estas razones perdía el pobre caballero el juicio, y desvelábase por entenderlas y desentrañarles el sentido”. (Don Quijote de la Mancha, Miguel de Cervantes, página 29)

Después de la primera salida como caballero andante donde se mete en problemas, se aloja en una venta la cual toma como castillo. Allí se encuentra a un vecino, Pedro Alonso, a quien don Quijote tomó como personaje de uno de sus libros de caballería. Este está ahora seguro de la locura de su vecino y lo lleva a su casa. Aquí se desarrolla una ceremonia especial donde el cura, el barbero y su sobrina se unen para clasificar los libros de la bonita biblioteca de Quijote, libros que según ellos le causaron esta desgracia, el mal de su cabeza. Ciertos libros deciden quemar, a otros les rompe algunas hojas que pueden llegar a ser peligrosas, y se guardan para ellos algunos libros. Encontrando en la biblioteca, libros de poesía, el cura quiere perdonarlos de la hoguera, pero la sobrina de nuestro Quijote opina distinto: “¡Ay, señor! —dijo la sobrina—, bien los puede vuestra merced mandar quemar como a los demás, porque no sería mucho que, habiendo sanado mi señor tío de la enfermedad caballeresca, leyendo éstos se le antojase de hacerse pastor y andarse por los bosques y prados cantando y tañendo, y, lo que sería peor, hacerse poeta, que según dice es enfermedad incurable y pegadiza.”

(Idem, pág. 66).

Acaba esta escena y don Quijote pregunta por sus libros diciendo que si los habrá llevado el diablo, a lo cual la sobrina responde diciendo que no fue el diablo sino que un encantador. Claro que él cree esto y luego emprende su segunda salida, esta vez acompañado de fiel escudero Sancho Panza. A Sancho le promete como pago por ser su escudero, el gobierno de una isla. Sobre sus aventuras no me alcanzarian las palabras para escribir, el libro es muy voluminoso, la edición en español que yo leí, tiene 1106 páginas.

Las aventuras de don Quijote son numerosas y con muy buen sentido del humor. Cada lector se puede imaginar a un hombre delgado, encima de su caballo Rocinante, vestido con su armadura y luchando con ovejas o echándose encima de una estatua de la madre de Jesús dándola como una doncella en apuros. El personaje dice que se asemeja con los personajes de los libros de caballería, comparándose siempre con ciertos caballeros ficticios. Como cualquier caballero andante, don Quijote tiene una mujer que ama, obra de su mente, por nombre Dulcinea del Toboso, a quien le dedica poesías.

Escrito hace algunos siglos, es un todo reto leer este libro. El lenguaje es arcaico, distinto, complejo y original lo que lo hace especial, lleno de expresiones en latin, de referencia a personajes de la mitología griega u obras literarias del tiempo del autor.

En la España de entonces nace don Quijote, un personaje que está convencido que las cosas de su mente son verídicas, y está decidido a cumplir con su propósito: de ayudar a los débiles, de hacer justicia, de ayudar a las doncellas que no se pueden defender solas. A medida que nos adentramos en la acción nos damos cuenta que don Quijote en su locura, enreda las cosas y ve castillos, doncellas, enemigos y encantamientos en todos lados. Esto le trae muchos problemas y aventuras, muchas veces provocando la furia de los peregrinos que se encuentra, y la manifestación de esta en luchas de las cuales don Quijote, Sancho y hasta Rocinante y el rucio no quedan bien parados.

Don Quijote es un clásico que no decepciona y paga de lleno el tiempo invertido en su lectura. Es sin duda un personaje extraordinario y nunca antes (o después) visto, este Quijote de Cervantes.

Para adquirir el libro puedes hacer click en la siguiente imagen.

Don quijote de la mancha Cervantes — Para adquirir el libro haz clic en la imagen

Recomandare de carte

Această carte faimoasă, care a reușit să împlinească aproape jumătate de mileniu de existență, a fost scrisă de spaniolul Miguel de Cervantes Saavedra. Cervantes s-a născut în anul 1547, în Alcalá de Henares, Spania. Cu titlul original El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha, dar cunoscută în spaniolă ca el Quijote, s-a publicat în două părți, prima parte în anul 1605 iar a doua zece ani mai târziu, cu titlul Segunda parte del ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha. E considerată cartea cea mai citită din lume, după Biblie.

Cu toții cunoaștem povestea unui anume Quijote, un om slab și nebun care s-a luptat cu morile, scenă care apare la începutul cărții, reprezentând prima aventură alături de Sancho Panza. Pe aceste mori le dă drept giganți.

Alonso Quixada, e un bărbat de vreo cincizeci de ani care locuiește cu nepoata sa și menajera (el ama) cum s-ar spune în zilele noastre, într-o localitate oarecare din regiunea La Mancha. În prima parte a romanului avem două ieșiri a cavalerului don Quijote, la prima ieșire este singur, iar a doua în compania scutierului lui fidel, Sancho Panza. A treia ieșire și ultima are loc în partea a doua a romanului.

Alonso Quixada își schimbă numele, demn de un nume de cavaler rătăcitor, își spune don Quijote de la Mancha, nume pe care-l folosește ca să se prezinte de aici înainte. Lui îi plăcea mult cărțile cavalerești, aceste romane au ajuns să-i placă așa de mult încât credea că personajele sunt reale, și după cum spune autorul, ”cu aceste povești își pierdea bietul cavaler judecata„. (Traducere proprie din original, Don Quijote de la Mancha, M. de Cervantes, pag. 29.)

După prima ieșire ca și cavaler rătăcitor unde se bagă în probleme, poposește la o pensiune pe care o dă drept castel. Acolo îl întâlnește un vecin de-al lui, Pedro Alonso, pe care don Quijote îl ia drept un personaj din romanele sale cavalerești. Acesta este acum sigur de boala mintală a vecinul său și-l duce acasă. Aici se desfășoară o ceremonie cu totul specială, unde preotul de acolo, bărbierul și nepoata lui se unesc în a clasifica cărțile care i-au cauzat această nenorocire. Pe unele le ard, altora le rup foi întregi iar pe altele și le însușesc. Găsesc în biblioteca lui câteva cărți de poezie, pe care preotul vrea să le cruțe, însă nepoata lui don Quijote se opune: ”puteți să le ardeți ca pe celelate, pentru că nu ar lipsi mult ca, însănătoșit domnul meu, unchiul de această boală cavalerească, citind aceste cărți să îi vină dorința să se facă păstor, și să deambuleze prin păduri și câmpii fredonând și cântând la un instrument sau mai rău de atât, să se facă poet, care e precum se spune, boală incurabilă și molipsitoare”. (Idem, pag. 66.)

După această ispravă, don Quijote întreabă de cărți pe care crede că le-a luat diavolul, la care nepoata lui îi răspunde că nu diavolul a fost, ci un vrăjitor. Desigur, acesta o crede și pleacă în a doua ieșire ca și cavaler, de această dată însoțit de scutierul lui. Acestuia don Quijote îi promite o insulă ca răsplată, și el să-i fie guvernator. Despre aventurile lor nu mi-ar ajunge cuvintele să vorbesc, romanul este extins, ediția în original pe care am citit-o eu, are 1106 pagini.

Aventurile lui don Quijote sunt numeroase și amuzante. Fiecare cititor își poate imagina un om slab, purtând o armură, care seamănă cu mârțoaga lui, pe nume Rocinante, la fel de slăbănog. Protagonistul își găsește asemănare cu diferite personaje din cărțile cavalerești. Ca orice cavaler rătăcitor (caballero andante) don Quijote are o iubită a inimii lui cărei îi dedică poezii și plângeri, făurită de imaginația lui cu cele mai alese însușiri, cu numele Dulcinea del Toboso.

Scrisă în urmă cu sute ani, acest roman reprezintă o provocare.

Limbajul e arhaic, diferit, original și complex, ceea ce îl face să sune rafinat, plin de expresii în latină și referiri la personaje din mitologia greacă sau opere literare din vremea autorului. În Spania de atunci a luat naștere Quijote, un personaj convins că lucrurile din mintea lui sunt aievea și e decis să își îndeplinească nebunia, să-i apere pe cei slabi și să facă dreptate, să vină în ajutorul domnișoarelor tinere (doncella) care nu se pot apăra singure; până-n pânzele albe. Pe parcursul romanului ne dăm seama însă că don Quijote încurcă lucrurile, iar dorința și nebunia lui de a ajuta ca un bun cavaler rătăcitor, îl face să vadă castele, prințese și vrăji peste tot. Aceasta fiind și cauza multelor probleme și încurcături în care se bagă, adesea provocând de multe ori furia trecătorilor și manifestarea acesteia în lupte din care de multe ori don Quijote, Sancho și chiar Rocinante se aleg cu răni dureroase.

Don Quijote este un clasic care nu dezamăgește și răscumpără din plin timpul investit în citirea lui. Este fără îndoială un personaj nemaipomenit și nemaiîntâlnit, acest Quijote al lui Cervantes.

Fausto

Continuamos con la serie de los 10 Clásicos de la literatura universal que deberías conocer hablando ahora del Fausto.

Recomendación de libro

Esta tragedia fue escrita por el escritor alemán Johann Wolfgang von Goethe en el año 1808 la primera parte y 1832 la segunda. Goethe pertenece a la corriente literaria llamada Romanticismo y es considerado el más grande escritor alemán. Escribió novelas, poesía y drama.

Al principio de la tragedia vemos a Mefistoféles, el diablo, en el cielo donde conversa con Dios. Más tarde se le aparece a Fausto en su taller. Fausto es un personaje que busca todo lo que puede ser conocido, cansado y harto de todo, de que ni la religión ni la política no le puede entregar el conocimiento infinito, trata de suicidarse pero renuncia a esta idea al final. Después de la aparición de Mefistoféles en su taller, Fausto hace un pacto con él: que Mefistoféles haga todo lo que Fausto quiere en esta tierra y a cambio Fausto le servirá en la otra vida.

Desde este momento la vida de Fausto cambia radicalmente, llega hasta a cometer asesinato. Sus deseos cambian y cuando el amor toca su puerta las cosas se complican. El que deseaba conocer todas las cosas, se pierde a él mismo y cada vez que no sabe qué hacer llama a Mefistoféles.

Los personajes principales son: Heinrich Faust, un hombre que busca el conocimiento absoluto, personaje sobre el cual se dice que puede se inspirado en Johann Georg Faust, un alquimista, mago y astrólogo alemán del tiempo del Renacimiento.

Otro personaje igual de importante es Mefistoféles, el diablo; luego tenemos a Gretchen, Marthe, Valentin y Wagner, el aprendiz de Fausto.

La primera parte de la tragedia tiene más acción, y los lugares donde se desarrolla la acción son múltiples. Vemos a Fausto en nuestro mundo tratando de llegar a un absoluto, a un imposible, viviendo su vida de manera muy dramática.

La mitología griega está presente, con numerosos dioses griegos.

En la segunda parte tenemos a un Fausto metafísico quién parece vivir fuera de nuestro mundo.

Fausto no es una lectura que puedo asemejar con otras obras literarias, el estilo es distinto, puro, romántico, que busca la poesía en todo lo que vive el protagonista.

“En corazones el corazón no alcanza llegarQue por la voz del corazón, profundo”. (traducción propia de la versión en rumano de este libro).

Para obtener el libro haz click en la siguiente imagen.

Fausto — Obtén el libro haciendo el clic en la imagen

En Rumano

Recomandare de carte

Această tragedie a fost scrisă de către scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe în anul 1808 fiind publicată prima parte și în 1832 a doua. Goethe face parte din curentul literar al Romantismului și este considerat cel mai mare scriitor german. A scris romane, poezie și dramă.

La începutul tragediei îl vedem pe Mefisto, diavolul, în cer unde conversează cu Dumnezeu. Mai apoi apare în atelierul lui Faust. Faust este un personaj care caută tot ce poate fii cunoscut și ajuns la capătul puterilor de faptul că nici religia, nici știința nu-i poate da cunoștința infinită, de aceea încearcă să se sinucidă dar își vine în fire. După ce Mefisto apare la el în atelier, Faust face un pact cu acesta: ca Mefisto să facă tot ce Faust dorește pe acest pământ și în schimb Faust îi va sluji în cealaltă viață.

Din acest moment viața lui Faust se schimbă radical și ajunge chiar și la asasinat. Dorințele lui se schimbă și apoi când dragostea îi bate la poartă, lucrurile se complică. Cel ce își dorea să cunoască tot, se pierde în pe el însuși și de fiecare dată când nu știe ce să facă îl cheamă pe Mefisto.

Personajele principale sunt: Heinrich Faust, un om care caută cunoștința absolută, personaj despre care se spune că este inspirat în Johann Georg Faust, un alchimist, mag și astrolog german din timpul Renașterii.

Un alt personaj, la fel de important este Mephistopheles, diavolul; Gretchen; Marthe; Valentin și Wagner, ucenicul lui Faust.

Prima parte a tragediei are multă acțiune, locurile unde se petrece acțiunea sunt multiple. Îl vedem pe Faust în lumea noastră încercând să ajungă la un absolut, la un imposibil, trăind viața într-un mod foarte dramatic.

E puternic prezentă mitologia greacă, cu numeroase zeități.

În a doua parte, avem un Faust metafizic care parcă trăiește în afara lumii noastre.

Faust nu este o lectură pe care să o pot asemăna cu alte opere literare, stilul e diferit, pur romantic, care caută poezia în tot ceea ce experimentează protagonistul. „Dar inima în inimi nu răzbate

Decât prin graiul inimii adânc”.

La letra escarlata

Continuamos con la serie de los 10 Clásicos de la literatura universal que deberías conocer hablando ahora de La letra escarlata.

Recomendación de libro

Esta obra literaria fue escrita por el escritor norteamericano Nathaniel Hawthorne, nacido en el año 1804, en Salem Massachusetts, Estados Unidos.

En este libro, con el título original The Scarlet Letter tenemos como protagonista a Hester Prynne, una mujer cuyo marido desapareció en Inglaterra. La acción ocurre en el siglo XVII, en una colonia puritana de los alrededores de Boston, en la Nueva Inglaterra, Estados Unidos de hoy. Esta mujer, Hester, lleva en su vestimenta algo que la diferencia de los demás en la comunidad que pertenece (en teoría, porque todos la evaden). Ese algo que la hace distinta es una letra, de un rojo oscuro en su pecho: la letra A escarlata para acompañarla siempre en todas partes, para humillarla y recordarle su pecado, el adulterio (adulteress en inglés). Después de que su adulterio quedó expuesto, la expusieron en la picota durante unas cuantas horas (la plataforma de la infamia). Su adulterio quedó expuesto porque de este resultó una niña llamada Pearl, el único consuelo y tesoro de la madre. Nadie sabe quién es el padre de esa criatura, y ella prefiere mantener su identidad oculta para no exponerlo. Hester está prácticamente aislada de la sociedad, adonde sea que va es mirada con desprecio, siempre camina con la cabeza agachada. Este personaje lleva su castigo con estoicismo y sin quejas, pero en un constante sufrimiento.

Otro personaje camina igual aunque nadie sabe por qué, con la cabeza agachada y con la mano en el pecho, el pastor de la iglesia, Arthur Dimmesdale. Una noche, la misma Hester con su hija lo encuentran en la picota tratando de aplicarse él mismo el castigo para su desconocido pecado.

A Pearl le preguntan en un momento dado: “¿Sabes tú, niña, por qué tu madre lleva esa letra? -¡Claro que lo se! contesta Pearl mirando a su madre con inteligencia. La llevas por la misma razón por la cual el pastor tiene su mano en el pecho”.

A medida que avanza la historia nos damos cuenta que el marido de la protagonista no está desaparecido sino que se encuentra en el mismo lugar bajo el nombre de Roger Chillingworth, el doctor del pastor.

Este libro está lleno de referencias a lo que se ve y cómo están realmente las cosas, entre sobrevivir y el temor, pero sobre todo nos da una idea sobre cómo era la vida en esos tiempos. No importa lo lejano que se ve ese tiempo, las personas somos iguales, vemos solo las apariencias, y los que un día nos condenan, es posible que el otro nos alabe y seguir así como en un círculo. La actitud de la sociedad siempre fue como el viento, cambia siempre de dirección.

“Sería interesante tema de investigación y estudio de establecer si el odio y el amor no son en el fondo la una y la misma cosa”.

“En un campo negro, la letra A en rojo”.“El que de vosotros esté sin pecado, sea el primero en arrojar la piedra contra ella”. Evangelio según Juan 8:7(b), la Biblia.

Para obtener la letra escarlata has clic en la imagen

En rumano

Recomandare de carte

Această capodoperă literară a fost scrisă de Nathaniel Hawthorne, un nord-american, născut în anul 1804, la Salem, Massachusetts, S.U.A.

În acest roman, cu titlul original The Scarlet Letter, o avem ca protagonistă pe Hester Prynne, o femeie a cărei soț a fost dat dispărut în Anglia. Acțiunea se petrece în secolul al XVII-lea, într-o colonie puritană din Boston, Noua Anglie, S.U.A. de astăzi. Această femeie, Hester poartă pe veșmintele ei ceva ce o diferențiază de ceilalți din comunitatea din care face parte (în teorie, pentru că toți se feresc de ea, defapt este în afara comunității). Acest ceva care o face diferită este o literă, de un roșu sângeriu pe pieptul ei: litera A stacojie, care să o însoțească oriunde merge, să o umilească și să-i amintească de păcatul ei, adulterul (adulteress, în engleză). După ce se aflase de adulterul ei, au pus-o să stea câteva ore pe eșafod (plataforma infamiei). Adulterul ei a rămas expus pentru că din acesta a rezultat o fetiță, pe nume Pearl, care e singura consolare și comoară a mamei ei. Nimeni nu știe însă cine e tatăl fetiței, iar Hester, ca să nu-l expună, preferă să-i mențină ascunsă identitatea. Hester e practic izolată de societate, oriunde merge e privită cu dispreț, merge mereu cu capul aplecat. Acest personaj, își duce pedeapsa cu stoicism și fără murmur, însă într-o suferință constantă.

Un alt personaj, umblă la fel deși nimeni nu știe de ce, cu capul aplecat și cu mâna la piept, pastorul bisericii, Arthur Dimmesdale. Într-o noapte chiar Hester cu fetița îl găsesc pe eșafod încercând să-și aplice el însuși pedeapsa pentru păcatul lui necunoscut.

Pearl, e întrebată la un moment dat: „Știi tu fetiță, de ce poartă maică-ta această literă? -Firește că știu! răspunse Pearl privind-o isteț pe mama ei. O porți din aceeași pricină pentru care pastorul își ține mâna pe inimă”.

Pe parcursul romanului ne dăm seama că soțul personajului principal nu e dispărut ci se află chiar în același loc sub numele de Roger Chillingworth, doctorul pastorului.

Această carte e plină de evocări înspre ceea ce se vede și cum sunt defapt lucrurile, înspre supraviețuire și teamă, dar mai ales ne dă o idee despre cum era viața în acel timp. Oricât de îndepărtate s-ar afla acele vremuri, oamenii au rămas la fel, se iau după ce văd în aparență, și cei ce într-o zi te condamnă, se prea poate ca în alta să te ridice în slăvi și tot așa. Atitudinea societății a fost mereu ca vântul, își schimbă mereu direcția.

„Ar fi curios subiect de cercetare și studiu acela de a stabili dacă ura și iubirea nu sunt în fond unul și același lucru”.

„Pe un câmp negru, litera A în roșu.”

„Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea”. Evanghelia după Ioan 8:7(b)

El mago de Oz

Hoy en la recomendación de libros de la serie de los 10 clásicos de la literatura que debes conocer. Revisaremos una reseña del Mago de Oz.

El mago de Oz

El mago de Oz, en original The Wonderful wizard of Oz es un libro para niños, escrito por el escritor norteamericano Lyman Frank Baum, publicado en el año 1900, después con otra edición se queda con el título The wizard of Oz. Este libro fue llevado a la pantalla en Estados Unidos, llegando a ser muy popular tanto para los niños como para los adultos también.

Baum fue periodista de profesión. Antes de publicar El mago de Oz, publicó dos volúmenes de fábulas y rimas populares con el título: The Mother Goose (1897) y The Father Goose (1899).

Dorothy es una niña que vive con su tío Henry y su tía Em. Según las descripciones del autor, la casa donde vive la niña es bastante modesta: “Su casa era pequeña… Había cuatro paredes, un suelo, un techo, en lo que consistía una sola estancia; y esa habitación albergaba una estufa oxidada, un aparador para la vajilla, una mesa, tres o cuatro sillas, y las camas… No había ningún altillo, ni sótano, excepto un pequeño agujero en el suelo, que llamaban refugio de ciclones, donde la familia podía instalarse cuando se levantaba uno de esos enormes torbellinos, tan poderosos que eran capaces de abatir cualquier edificio que encontraran en su camino^“.1 El autor describe con el mismo estilo simple, los alrededores de la casa donde “Dorothy no veía más que la pradera gris extendiéndose por todos lados”.² Hasta el tío Henry era gris.

Un ciclón levanta a Dorothy con todo y la casa, junto a su perro Toto. Así ella aterriza en el país de los Munchkins. La casa de la niña cae justo encima de la Bruja Mala del Oeste. La recibe la Bruja buena del Norte, felicitándola por haber vencido a la Bruja mala. De la Bruja mala solo quedan los pies con los zapatos de plata los cuales la Bruja del Norte entrega a la niña en señal de agradecimiento porque liberó ese lugar de esa bruja. Dorothy, asombrada por todo lo que pasa y ve, pregunta como puede volver a Kansas y así la niña emprende el viaje hacia la Ciudad Esmeralda, el lugar donde se encuentra el Mago de Oz, el único que puede ayudarla. En el viaje de Dorothy hacia la ciudad, se encuentra con otros personajes que ella les brinda ayuda, ganándose compañeros de viaje. Cada uno de estos personajes desean algo que solo el Mago de Oz les puede dar. Estos famosos personajes son, en el orden de sus apariciones en el libro: el Espantapájaros, el León cobarde, el Hombre de Hojalata.

A la niña la aconsejan que siga el camino de los ladrillos amarillos, para llegar a su destinación. Ella, Toto y luego cada uno de los personajes que llega, conocen países muy especiales, fantásticos, mágicos, con personajes increíbles que despiertan la imaginación. Este libro es un clásico amado por los niños y los adultos también, igual que El principito. El mensaje más poderoso que transmite este libro es que “no importa lo aburridos y grises que puedan llegar a ser nuestros hogares, nosotros, gente de carne y hueso, preferimos vivir allí por encima de cualquier otro país, por muy bonito que sea. No hay nada como estar en casa^“.3

Si deseas adquirir este libro puedes hacer clic en la siguiente imagen:

El maravilloso Mago de Oz de L. Frank Baum — Adquiere haciendo clic en el libro

¹ El mago de Oz, L. F. Baum, página 6.

² Idem, página 7.

³ El mago de Oz, página 32.

Imagen de banner de los Clásicos ilustrados Marvel, guionizado por Eric Shanower y dibujado por Skottie Young.

En rumano

Recomandare de carte

Vrăjitorul din Oz, în original The Wonderful Wizard of Oz e o carte pentru copii scrisă de scriitorul nord-american Lyman Frank Baum, publicată în anul 1900 și apoi retipărită sub numele de The Wizard of Oz. Această carte a avut numeroase ecranizări în Statele Unite și e foarte populară atât în rândul copiilor cât și al adulților. Baum a fost de profesie jurnalist. Înainte să publice vrăjitorul din Oz, a publicat două culegeri de fabule și rime populare cu titlul original Mother Goose (1897) și Father Goose (1899).

Dorothy este o fetiță din Kansas care locuiește cu unchiul Henry și mătușa Em. După descrierile autorului casa unde locuiește Dorothy e destul de modestă: „Casa ei era micuță… Erau patru pereți, o podea și un tavan, ceea ce reprezenta doar o singură cameră; și acea cameră avea un cuptor oxidat, un corp de mobilă pentru vase, o masă, trei sau patru scaune și paturile… Nu aveau nici pod, nici pivniță, cu excepția unei găuri în podea, pe care o numeau refugiu de cicloane, unde familia putea să se instaleze când se ridica unul din acele enorme vârtejuri de vânt, atât de puternice că erau în stare să ridice orice clădire care se afla în drumul lui”.¹

Autorul descrie și împrejurimile casei acestor oameni și vedeai „doar pajiștea gri întinzându-se peste tot„.² Chiar și unchiul Henry era gri.

Un ciclon o ia pe Dorothy împreună cu al ei câine Toto, cu tot căsuță. Așa Dorothy aterizează în țara Munchkin. Casa fetiței aterizează tocmai peste vrăjitoarea cea Rea din Est. O întâmpină Vrăjitoarea bună din Nord felicitând-o pentru că a învins-o pe Vrăjitoarea Cea Rea din Est. Din Vrăjitoarea Cea Rea mai rămân doar picioarele cu pantofii strălucitori pe care Vrăjitoarea din Nord îi dăruiește în semn de recunoștință pentru că a eliberat ținutul de acea vrăjitoare. Fetița uimită de tot ce se întâmplă în jurul ei, întreabă cum se poate întoarce acasă, și așa își începe drumul înspre Orașul de Smarald, locul unde se află Vrăjitorul din Oz, singurul care poate să o ajute.

În drumul fetiței înspre Orașul de Smarald, întâlnește alte personaje pe care le ajută, câștigându-și însoțitori de călătorie. Fiecare își dorește un lucru pe care doar Vrăjitorul din Oz li-l poate da. Aceste personaje faimoase sunt, în ordinea în care apar în carte: Sperietoarea de ciori, Leul cel fricos, Omul de tinichea.

Fetița e sfătuită să se țină numai pe drumul galben de cărămidă, ca să ajungă la destinație. Ea, Toto și mai apoi fiecare partener de călătorie care i se alătură, trec prin țări care mai de care mai speciale, fantastice și magice, cu personaje incredibile care stârnesc imaginația. Această carte e clasică și iubită atât de adulți cât și de copii, la fel ca Micul Prinț.

Mesajul cel mai puternic pe care-l transmite cartea, în afară de cele ale însoțitorilor fetiței, este că„nu contează cât de plictisitoare și cenușii pot fi căminele noastre, noi, oameni din carne și oase, preferăm să trăim acolo mai degrabă decât în orice altă țară, oricât de frumoasă este. Nimic nu se compară cu a fii acasă”.³

¹ Vrăjitorul din Oz, L. F. Baum, pagina 6.

² Idem, pagina 7.

³ Vrăjitorul din Oz, pagina 32.

Los tres mosqueteros

Continuamos con la serie de los 10 clásicos de la literatura que debes conocer. Hoy hablamos sobre uno de los libros más conocidos del mundo, llamado Los tres mosqueteros.

Los tres mosqueteros

Otro libro que recomiendo escrito por el francés Alexandre Dumas. Esta historia de aventura, honor, respeto y compañerismo. Con el título original en francés Les trois Mousquetaires, fue escrito en el año 1844, y describe la historia de D’Artagnan, un joven que viaja a París para ser mosquetero del rey. Aunque él es el personaje al lado de quien el autor nos relata toda la historia, D’Artagnan no es uno de los tres mosqueteros del título, este se refiere a los que serán sus amigos incondicionales, junto a ellos pronunciará esas palabras hermosas y famosas uno para todos y todos para uno: Athos, Porthos y Aramis. Sus nombres son unos alias que ellos mismos escogieron para el trabajo de mosqueteros. Este libro es parte de una trilogía, la trilogía de los mosqueteros, siendo este el primer libro, Veinte años después es el segundo y El vizconde de Bragelonne el último.

A medida que nos adentramos en esta historia, nos damos cuenta del carácter tan distinto de cada uno de los mosqueteros: Athos, el que mantenía la paz, siempre estaba tranquilo, Porthos, el vanidoso, Aramis el conquistador pero deseoso de tener sotana. D’Artagnan aunque es el más joven de ellos, es sabio y muy valiente, él conduce a los mosqueteros en el viaje para salvar el honor de su reina: Ana de Austria, la esposa del rey Luis XIII de Francia.

La acción tiene lugar entre los años 1626-1628, en Francia. Aquí también nos encontramos con el Cardenal Richelieu, al primer duque de Buckingham, George Villiers y al secretario del rey, el Conde de Rochefort. El libro es un verdadero tesoro porque trae a la vida estos personajes reales de la monarquía francesa del siglo XVII.

El momento de más suspenso se revela cuando la reina Ana se encuentra en el palacio del Louvre, con el duque de Buckingham y le entrega una joya, doce herretes de diamantes, un regalo de su marido, el rey. Luis XIII, por el complot del Cardenal (que sabía sobre Ana y el duque) le pide a la reina que use esa joya en el próximo baile. Su aparición con o sin la joya será la confirmación o negación de su infidelidad. Ana de Austria, asustada, le confiesa esto a su criada y confidente, la señora de Bonacieux. A través de ella D’Artagnan se entera de este problema y toma como cargo suyo, recuperar los herretes de diamantes desde Inglaterra (que en ese tiempo estaba en conflicto con Francia), y salvar el honor de su reina. Este joven logra juntar a los tres mosqueteros y a recorrer juntos este viaje lleno de eventos de intriga, en el estilo específico de Dumas, que te mantiene en suspenso.

Se puede admirar estos cuatro personajes por su valentía y claro por su amor a la patria y hacia la monarquía que conduce Francia en esos tiempos. Ese camino que emprenden para recuperar la joya lo recorrieron sin ninguna promesa y a escondidas para que nadie se entere y así el honor de la reina no quede manchada. Los personajes dan prueba de ser humildes, de una sed de luchar, y una actitud valiente frente a la muerte, sin rastro de miedo. El libro Los tres mosqueteros es una obra maestra gracias a sus personajes históricos que encontramos aquí y porque el libro mismo es histórico, escrito en el siglo XIX, y sin embargo no olvidado, sino famoso, más famoso que otros libros contemporáneos.

Click en la imagen para adquirir el libro

Recomandare de carte

Continuăm cu seria 10 autori clasici pe care trebuie să-i cunoști. Azi vorbim despe una dintre cele mai faimoase cărți din lume, Cei trei mușcheari.

O altă carte pe care o recomand scrisă de francezul Alexandre Dumas. Această poveste e una istorică, de aventuri, onoare, supunere, respect și camaraderie. Cu titlul original în franceză Les trois Mousquetaires, a fost scrisă în anul 1844 și descrie povestea lui D’Artagnan, un tânăr care merge la Paris pentru a fii mușchetar al regelui. Deși el este personajul alături de care autorul ne relatează întreaga poveste, D’Artagnan nu este unul din cei trei mușchetari din titlu, ci acesta se referă la cei care vor fii prietenii lui necondiționați și alături de care v-a rosti frumoasele cuvinte toți pentru unul și unul pentru toți: Athos, Porthos și Aramis. Numele lor sunt, desigur, porecle pe care ei înșiși și le-au ales pentru munca de mușchetari. Acest roman face parte din trilogia mușchetarilor, aceasta fiind primul roman cu mușchetarii, al doilea După douăzeci de ani și ultimul: Vicontele de Bragelonne.

Pe măsură ce ne adâncim în poveste, ne dăm seama de caracterul diferit a fiecăruia dintre mușchetari: Athos, cel ce împăca pe toți și era calm mereu, Porthos cel vanitos, Aramis, cel cuceritor dar dornic de sutană. D’Artagnan deși e cel mai tânăr dintre ei, dă dovadă de înțelepciune și vitejie. El e cel care conduce mușchetarii în salvarea onoarei frumoasei lor regine: Ana de Austria, soția lui Ludovic al XIII-lea.

Acțiunea are loc între anii 1626-1628, în Franța. Aici îl întâlnim, pe Cardinalul Richelieu, pe ducele de Buckingham George Villiers și pe secretarul regelui, Contele de Rochefort. Romanul e o adevărată comoară deoarece recreează aceste personaje reale din monarhia franceză, din secolul al XVII-lea.

Momentul de răscruce al romanului se revelă când regina Ana a dăruit bărbatului pe care-l iubea, ducele de Buckingham, o bijuterie din diamante, niște eghileți de diamante, un dar de la soțul ei, regele. Ludovic al XIII-lea, stârnit de Cardinal (care știa despre Ana și Buckingham) îi cere reginei să poarte la balul pe care îl organizează tocmai acea bijuterie, purtarea sau lipsa eghileților de diamant va confirma sau infirma infidelitatea reginei. Ana de Austria, speriată, îi mărturisește acest lucru femeii în casă și totodată confidenta ei, doamna de Bonacieux. Prin ea află D’Artagnan despre această problemă și își ia asupra lui sarcina de a aduce din Anglia, (care era în acea vreme în conflict cu Franța) acea bijuterie, ca să salveze onoarea reginei. Ce-i drept el o face pentru că este îndrăgostit de doamna de Bonacieux. Indiferent de motivație, acest tânăr reușește să adune pe cei trei mușchetari și să parcurgă împreună această călătorie primejdioasă. Pe drum întâlnesc numeroase personaje și au parte de evenimente presărate cu intrigi, în stilul specific al lui Dumas, care te ține cu sufletul la gură.

Ceea ce e de admirat la aceste patru personaje este curajul lor și desigur iubirea de patrie și față de monarhia care conducea Franța la acea vreme. Acest drum pentru a recupera bijuteria l-au făcut fără nicio promisiune și pe ascuns ca să nu afle nimeni și așa onoarea reginei lor să nu fie pătată. Personajele dau dovadă de umilință, de o sete neobișnuită de a lupta și o atitudine vitejească față de moarte, fără nici o urmă de frică.

Cartea Cei trei mușchetari e o capodoperă datorită personajelor istorice care se află în ea și pentru că însăși cartea e ceva istoric, scrisă în secolul al XIX-lea și totuși nu uitată, ci mai faimoasă ca multe alte cărți contemporane.